marți, 28 martie 2017

Viitorul nimicit

Dacă ne uităm cu atenție, singurele momente din istoria României când străinii ne-au impus ce să facem la noi acasă au fost cele ale ocupațiilor militare străine. Generalizate sau teritoriale. În rest, străinii doar ne-au sfătuit, ne-au sugerat, ne-au convins, ne-au corupt pe noi, aborigenii, să facem ce ar fi vrut ei să facem la noi în patrie. Între aceste sfaturi, sugestii, convingeri sau coruperi nu vom putea însă include nici programele comunitare de integrare în Uniunea Europeană, nici planurile de accedere în Alianța Nord-Atlantică, pentru bunul motiv că acestea nu au fost niciodată altceva decât condiții de îndeplinit de noi, românii, ca să fim ca ei, euro-atlanticii. Condiții pe care toți comunitarii și toți aliații le îndeplinesc.

Foto: biblioteca-univ-ovidiu.ro

Ca urmare, de câte ori ne raportăm la străinătatea vestică ca la un agresor, ca la un inamic pervers, ca la sursa nenorocirilor noastre colective, prezente și viitoare, greșim. Suntem falși. Neadevărați. Mai mult chiar decât atât, suntem pe o cale greșită. Pentru că, prinși în condamnarea Vestului, nu vom vedea niciodată vreo altă amenințare, a vreunui alt agresor potențial, din altă coordonată geografică, pe care să o contracarăm sau să o descurajăm. Așa cum nu vom vedea și nu vom recunoaște niciodată contribuția națională, independentă și suverană la nenorocirile noastre colective. Vom continua doar să ne mințim, cu vorbele unui fost președinte, de tristă amintire, că suntem „perfecți”. 
Pe când noi nu suntem perfecți. Dar am putea fi perfectibili. Dacă, bineînțeles, ne-am da  seama de nevoia sau de condiția asta, de perfectibilitate. Dacă nu, însă, vom continua să ne minunăm în oglindă cât de nemaipomeniți suntem noi, ca nație, și să justificăm evidența că suntem la coada clasamentului națiilor euro-atlantice prin relele pe care le pățim de la ceilalți membri ai listei.
Cum pot demonstra ideea asta? Simplu. Eu mă pricep la trei dintre domeniile publice. La (1) apărarea națională și, printr-o mică extensie, la securitatea națională, (2) la economie, mai ales la economia bunurilor publice și (3) la educația națională. Când scriu că mă pricep, înțeleg că am dezvoltat o cunoaștere teoretică și că am avut contribuții concrete la fiecare dintre aceste trei domenii. În proporții diferite, desigur.
Ei bine, în domeniul public al apărării naționale se poate observa cu ușurință influența NATO în decizia politică națională, reflectată mai ales în bugetare și în achiziții, cu rezultatul că, cel puțin în ceea ce privește contribuția României la apărarea comună, condițiile de putere militară sunt îndeplinite la un nivel acceptabil. 
Așa cum, în domeniul macro-economiei și al guvernării producerii bunurilor publice se vede cu aceeași ușurință influența triadei Banca Mondială, Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, cu accent pe Comisie, care are și calitatea de a guverna executiv relația Uniunii Europene cu România. Ca urmare, în pofida proastei guvernări naționale, în pofida corupției exacerbate și instituționalizate, în pofida luptei pentru putere politică, pe altarul căreia se sacrifică bunăstarea publică, avem totuși o oarecare creștere economică, moneda este stabilă, schimburile economice sunt echilibrate, consumul este menținut pe un palier satisfăcător, în România.
Spre deosebire de aceste două domenii, politica și guvernarea domeniului educației naționale sunt dezastruoase. Aici, în domeniul acesta, nu au mai venit străinii să ne spună ce și cum. Pentru că, peste tot în Lume, deci și în NATO și în UE, educația, învățământul, formarea, pregătirea teoretică sunt atribute și responsabilități exclusiv naționale. Tot ce poate face străinătatea aliată și comună este să faciliteze accesul românilor la sistemele lor naționale de educație, formare și pregătire teoretică, din statele aliate și din uniune. 
Ca urmare a politicilor și guvernării exclusiv naționale, bunul public numit educație națională are o calitate execrabilă. 
Domeniul produce analfabeți funcționali în proporții masive. Se vorbește că procentul de analfabeți funcționali în România ar fi de 40 la sută. Știți ce înseamnă asta? Înseamnă cu cinci la sută mai mult decât procentul de pierderi de luptă la care o armată se consideră învinsă. Desființată. Incapabilă să se mai refacă vreodată. Asta, în termeni militari. Pe care i-am folosit nu pentru că mă pricep la ei, ci pentru că domeniul militar este cel mai rațional domeniu public. Domeniu unde orice nerespectare a legităților naturale duce aproape automat la înfrângere. Unde improvizația nu ține. Doar inovația este acceptatbilă. 
Personal, eu contest acest procent de analfabetism funcțional. Cel puțin în cele trei domenii publice la care am pretenția că mă pricep, acest analfabetism este mult mai mare. Depășește jumătatea. Prin observație directă, am constatat că sunt cam opt din zece guvernanți, demnitari și funcționari deopotrivă, care pregătesc și iau decizii macro-economice, în România și care nu posedă, la nivel funcțional, vocabularul economiei bunurilor publice, cunoașterea teoriei, în special a legităților, normelor, cutumelor și practicii de succes în guvernarea producerii acestor bunuri publice, nu au habar de vreo școală de gândire teoretică economică, nu sunt în măsură să parcurgă și să înțeleagă fără dicționar și îndurmare un text teoretic din domeniul lor și așa mai departe.
În domeniul apărării naționale situația este asemănătoare. Cu excepția celor școliți în Occident și a celor care s-au pregătit personal, deoarece au avut nevoie în funcțiile din Alianță să cunoască vocabularul și conceptele teoretice general acceptate în acest domeniu, decidenții politici și comandanții militari sunt departe de nivelul necesar de cunoaștere teoretică. Nu au citit aceeași literatură ca și aliații, nu au exersat aceleași concepte și noțiuni, nu pot să contribuie la dezvoltarea teoriei și, pe baza ei, să propună inovație la nivelul Alianței.
Dar cel mai mare procent de analfabeți funcționali l-am observat în sistemul național de educație. Pre-universitară, universitară și post-universitară. Aici, cei care cunosc și folosesc teoria educației sunt extrem de rari. Nici măcar cei plătiți pentru introducerea metodelor de predare la clasă nu au habar ce înseamnă, de exemplu, taxonomia. Ca să nu mai vorbim despre conținutul ei.  Cel teoretic și, mai ales, cel funcțional. 

La scară națională, de acest analfabetism funcțional este răspunzător statul român. Adică, suntem răspunzători noi, publicul național. Cu toții. Dar, la fel ca în viața personală, preferăm să fugim de răspundere. Și, acolo unde nu se mai poate tăcea, să căutăm vinovați în altă parte. 


joi, 23 martie 2017

Terorismul de circulatie rutieră

Singura diferență dintre o progenitură de manelist, ori de politician, sau de îmbogățit rapid și oneros, progenitură ce se urcă într-un automobil puternic, cu care se repede într-o mulțime aflată pe un refugiu de pietori și un terorist radicalizat, de preferință musulman, care se urcă într-un automobil și mai puternic, chiar dacă nu cumpărat din banii părinților, și care se repede cu el într-o mulțime de pedeștri este că primul accidentează pietonii din nepăsare, ca să nu zicem din imbecilitate, pe când cel de-al doilea o face intenționat. În context, primul speră că va scapa ușor, că rezolvă tata sau mama problema, iar cel de-al doilea speră să ajungă să aibă zeci de virgine pe lumea cealaltă. Cât mai repede.

Foto: reuters.com


Trebuie să recunoaștem că, din punct de vedere al prestigiului, teroristul sinucigaș cu automobilul are de pierdut, atunci când este asimilat unui imbecil cu mașină scumpă și pile părintești. Teroristul face același accident de circulație ca mulți alți șoferi, doar că îl face intenționat. Ceea ce, din punct de vedere teroristic, nu e mare lucru. 

Nu îți trebuie nicio pricepere specializată, pe care să o dobândești în ore lungi de antrenament, în tabăra de intruire a teroriștilor.  Școala de șoferi este suficientă. Școală care nu se compară nici măcar cu cea de pilotaj, pe care au parcurs-o teroriștii anti-americani de la 11 Septembrie 2001. 

Nu îți trebuie acțiuni de spionaj, de „intelligence”, pentru identificarea și cunoașterea „țintei”, pentru născocirea vreunei modalități inedite de abordare a acelei „ținte”, nu îți trebuie nicio planificare de-adevăratelea, profesională, săvârșită de specialiști cu ani mulți de pregătire și de practică în spate, așa cum nu îți trebuie nici vreun leader, vreun șef de echipă cu reale calități manageriale și de conducere teroristică.

Tot ce își trebuie este un automobil pornit și o zonă pietonală cu pedeștri pe ea, pe care să îi calci la întâmplare. După care să primești un glonț în cap și să te duci la virginele tale.

În mod normal, un asemenea atentat nici nu ar fi revendicabil. Ce organizație teroristă respectabilă s-ar apuca să se laude că a găsit un descreierat care să se dea cu un automobil în mulțime, doar ca să fie împușcat mortal? 

Ce teroare ar induce prin asta? Teroarea să nu fii un pieton călcat de mașină pe trotuar? Să fim serioși. Occidentalii urbanizați, dar și țăranii români, din satele noastre tipice, traversate prin mijloc de drumuri europene  sau naționale, trăiesc cu această teroare de când se nasc și până ce mor de alte cauze decât călcați de mașini scăpate de sub control. 

Ce mesaj de protest ar transmite? Că, așa cum occidentalii atacă militar state musumante, tot așa și ei, teroriștii, dau cu mașina în pietoni, ca să vadă și occidentalii cum este să le fie bombardate spitalele și școlile de armele atacatorilor!?! Nu-i așa că sună aiurea? De unde și până unde? Ca să fie credibili, teroriștii ar fi trebuit să dovedească o oarecare capacitate de planificare, de susținere logistică, de operativitate. Mai ales să dovedească faptul că pot aduce un mijloc de lovire la o țintă predeterminată. Nu un mijloc improvizat la o țintă întâmplătoare. Țintă colectivă, care, mai întotdeauna, are și cel puțin un musulman nevinovat în compoziție. 

Și, atunci, de unde fervoarea asta, de a avea cel puțin un accident de circulație intenționat pe an, într-o așezare urbană occidentală? Cui servește? 

Este o singură organizație teroristă care se pretează la așa ceva, cu scopul limitat de a-și face propagandă, de a-și spori credibilitatea și de a-și menține rândurile. Este vorba despre așa-zisul Stat Islamic, cunoscut cu acronimele ISIS sau Daesh. Succesul lor teroristic este legat intrinsec de posesiuni teritoriale. Pentru că vor să își stabilească un „califat”. În zone din Siria și din Irak. Iar pentru recrutarea internațională de luptători, au nevoie și de publicitate, și de oarecare credibilitate că sunt anti-occidentali. 

Acestor Daesh nu trebuie să li se răspundă cu măsuri de împiedicare a comiterii de accidente de circulație intenționate. Pentru că este imposibil de făcut așa ceva. Singura formă de oprire a accidentelor de circulație este să nu se mai circule deloc. Lor, acestor Daesh trebuie să li se răspundă exclusiv militar. Să fie învinși, ostășește, acolo, la ei. Să li se ia de sub control și ultimul metru pătrat de deșert sirian sau irakian. Ca să nu mai vorbim despre puțuri petroliere sau orașe întregi.  Doar că, pentru așa ceva, ar trebui ca întreaga comunitate internațională să fie unită. Nu să fie unii care vor să tragă maxim de foloase din existența Daesh, dar care declamă că ar fi împotriva lor.