joi, 14 iulie 2011

O nouă dilemă


Avem o nouă dilemă: Andrei Pleșu este manipulant sau manipulat?

Andrei Pleșu scrie un „articol” în Adevărul de miercuri, 13 iulie 2011, intitulat „Ziaristică”, dar care vorbește exclusiv despre emisiuni de televizor și realizatorii acestora, text ce este „accesat on-line” de 13243 de ori și este comentat de câțiva, care, la rândul lor, sunt plăcuți sau urâți de vreo 150 de citiori cu păreri.

Ce rezultă din aceste cifre? În primul rând că, exact la fel ca în viață, 1,2 la sută dintre cititori sunt activiști. La modul tranșant, între aceștia, trei din patru „țin” cu Andrei Pleșu.

Iar o treime dintre cei care „țin” cu Pleșu sunt idioți. De unde știm lucrul acesta? Unul dintre comentarii a fost scris malițios-ironic, ca și când i-ar fi dat dreptate lui Pleșu. Ca urmare, jumătate dintre cei care și-au dat cu părerea au „plăcut” comentariul, iar altă jumătate l-au „urât”, asta, pe când, la celelalte comentarii clar favorabile sau clar defavorabile lui Pleșu și „ideilor” sale, raportul a fost, așa cum am scris, de trei din patru „pentru” Pleșu. Deci, o treime dintre suporterii pleșiști nu sunt capabili să identifice ironia într-un text. Și, în continuare deci, sunt idioți.

Acum, nici cu celelalte două treimi nu putem să ne mândrim cât de inteligenți sunt ei. Pentru că lor le place atât de ceea ce zice Andrei Pleșu, cât și de comentariile laudative la adresa sa.

De exemplu, trebuie să ai multă minte ca să fii de acord cu comentariul „SUPRERB DOMNULE PLEȘU, aveți perfectă dreptate”, referitor la ceea ce zice Andrei Pleșu în scrierea sa, cum că emisiunile de la posturile de televiziune Realitatea TV și „Antenele” sunt „atât de burzuluite, de gogonate, de caraghioase în furia lor monotonă, încât” Andrei Pleșu se trezește, fără să vrea, „în postura de simpatizant al celor de la Putere, atacaţi, seară de seară, în ample sesiuni de dansuri macabre”. Și tot de aceea, când se uită la aceste emisiuni, Boc îi „stârneşte mici duioşii”.

Deci, dacă nu știați ce îl „stârnește” pe un intelectual de talia mare a lui Andrei Pleșu în raport cu viața politică și, mai ales, cu guvernarea executivă a statului din care face și el parte, atunci aflați că emisiunile de tip talk-show sunt cele care îl manipulează și îl fac să simpatizeze cu Puterea, „fără să vrea”. Pentru că, dacă ar fi fost după vrerea și puterea sa de intelectual, el nu ar fi ținut cu Puterea (cu P mare, ca să înțeleagă și cititorii Băsescu și Boc despre cine este vorba, adică despre ei), ori ar fi ținut cu ea pe considerente raționale, de bun simț sau de aderare la filosofia și ideologia care mână acea Putere să lucreze în folosul exclusiv al cetățeanului român.

Mărturisim aici o dilemă: ori acele emisiuni sunt super-tari, dacă pot să determine la un intelectual de mare ținută ca Andrei Pleșu asemenea trăiri afective la adresa șefului executivului de tipul „mici duioșii” și să îl mâne, împotriva voinței sale, în tabăra „Puterii”, ori sunt într-adevăr slabe, caraghioase, monotone și cum le mai vituperează Andrei Pleșu, dar atunci cel care „se trezește” manipulat de ele ar trebui să fie și mai tălâmb decât proprii săi admiratori.

Am scris în altă parte că am cunoscut , pe la jumătatea anilor 1970, activiști de la o gazetă din Armată care încercau să convingă tinerii condeieri că patriotismul înseamnă „dragostea față de țară și partid”. Iar replica cadetului de douăzeci de ani de atunci a fost că nu este numai imposibil să iubești o organizație politică, dar este și caraghios să te îndrăgostești de ea, pentru că, într-o asemenea relație, ar trebui să primeze doar rațiunea.

Iată că, acum, după aproape 40 de ani, vine Andrei Pleșu și se confesează că are exact aceiași convingere ca politrucii militari de atunci, cum că viața politică nu trebuie să fie rațională, ci viscerală, cu trăiri sufletești mai intense sau mai superficiale, provocate de propaganda sau contra-propaganda de la televizor.

Poate Andrei Pleșu este sincer. Atunci să îi spunem că activiștii din Armata de atunci, cu care îl comparăm acum, nu erau sinceri. Ei știau că nu sentimentul trebuie să primeze în relația individ – stat sau individ – partid, dar încurajau astfel de atitudini ilogice, pentru că mai știau și că un raport rațional nu se poate realiza, atâta timp cât acel partid era guvernat prin declarații propagandistice și nu prin programe adevărate.

Cam cum este cazul și cu aceste partide de guvernământ de astăzi, în tabăra cărora Andrei Pleșu a fost împins de „televiziuni”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu