Toane sau strategie

Miercuri, 18 aprile 2012, a fost depusă la birourile permanente ale Parlamentrului o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ungureanu, instrumentată de opoziția unită și semnată de 116 parlamentari. După cum au lăsat leaderii opoziției să se înțeleagă, această inițiativă este menită doar să limpezească apele tulburi ale politicii românești, în sensul în care votul dat respectivei moțiuni ar putea arăta mai limpede cine este cu cine în Parlamentul Țării.

Nu am putut găsi textul moțiunii pe nici unul dintre site-urile partidelor ce alcătuiesc Uniunea Social Liberală (USL), ceea ce confirmă afirmația de mai sus, în sensul că nu contează conținutul ci gestul. Iar gestul de a depune o moțiune de cenzură doar ca să vezi cine o votează mi se pare mai mult o toană decât o strategie politică.

Este drept că, în România, în general, și în România politică și administrativă, în special, se fac gesturi mari pentru scopuri minuscule sau chiar insignifiante. Este notoriu că, în mod deliberat și cinic, se risipesc resurse enorme pentru câștiguri infime. Este adevărat că, pentru satisfacția sau câștigul unei singure persoane se sacrifică fără jenă bunăstarea sau mulțumirea unui număr foarte mare de alte persoane. Deci, un nou gest similar cu acela de a sparge țeava ca să vezi dacă este apa în ea nu ar trebui nici să ne mire, nici să ne ocupe mintea, mai ales dacă ea este limpezită de credința Săptămânii Luminate.

            Și, totuși, mi-ar fi plăcut să văd o oarecare strategie în spatele acestui episod.

În mod normal, o moțiune de cenzură se inițiază în momentul când este evident că Guvernul nu își îndeplinește programul de guvernare cu care a fost mandatat, ori când face un act de guvernare de neiertat, ce impune schimbarea de îndată a primului ministru și echipei sale ministeriale.

Inițierea ei cu alte scopuri ar fi trebuit integrată într-o strategie ce ar fi luat în seamă și eventualitatea eșecului. Iar acest eșec aduce cu el și situația că o altă moțiune de cenzură nu mai este posibilă în această sesiune parlamentară. Adică, dacă se va întmpla ca, în săptămâna următoare votului negativ, Guvernul să ia o măsură cu totul inacceptabilă, acesta nu va putea fi sancționat cu demiterea prin moțiune de cenzură, pentru că aceeastă formă de sancționare a fost deja epuizată.

Suspiciunea că USL face cu ușurință abuz de instrumentele parlamentare pentru scopuri minuscule este întărită și de faptul că actuala opoziție unită a mai avut un exercițiu de testare a partizanatului parlamentar, cu ocazia punerii pe tapet a funcției de președinte al Senatului, din care a ieșit mai mult decât prost.

În eventualitatea în care moțiunea de cenzură va trece, USL nu își va atinge încă nici un obiectiv politic, dacă și-a stabilit așa ceva, pentru că urmează două evoluții independente de voința opoziției.

Într-una dintre ele, se va forma un nou guvern, condus de un premier desemnat tot de domnul președinte Băsescu Traian, cel ce nu vrea să recunoască nici o majoritate parlamentară, decât dacă este formată dintr-un singur partid, cu siglă, aviz de la tribunal și cont în bancă. Dacă această numire nu va avea acordul Parlamentului și nici următoarea, atunci vor avea loc alegeri anticipate. Dacă acesta este obiectivul politic al USL, atunci ar fi trebuit să vedem o strategie de câștigare a acestor alegeri anticipate, strategie ce ar trebui să conțină și altceva decât contabilizarea nemulțumirii profunde a electoratului față de actuala guvernare. Dar nu vedem nimic în acest sens.

Într-o altă evoluție posibilă, în urma succesului moțiunii, USL va ajunge la guvernare, cu domnul Ponta prim-ministru și cu o susținere parlamentară de conjunctură și fără legitimitate populară, așa cum o și descriu leadrii USL în momentul de față. Formarea unui asemenea guvern va trebui să țină seama de „algoritmul” intereselor de partid și personale ale celor ce girează susținerea parlamentară a Guvernului, atât în distribuirea funcțiilor cât și în măsurile sau programul de guvernare. Din nou, nici în această eventualitate nu văd nici o strategie din partea USL, care pare să se conducă după principiul „vom trăi și vom vedea”.

Ceea ce mă face pe mine să cred că avem de-a face cu noi toane politice, toane ce, în mintea opozanților, pot ține loc de strategii politice pe termen mediu sau chiar lung.