Măretia dreptului este încălcarea legii?

Deși este doar numit în funcție și mai are câteva luni până își va ocupa funcția în care a fost numit, cea de judecător la Curtea Constituțională a României, domnul Morar Daniel Marius, fostul procuror șef anticorupt și actualul procuror general delegat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a aplicat deja principiul sacrosanct al viitorului său șef, curteanul constituțional cu nevoi speciale ce răspunde la numele de Zăgrean, care a arătat cum că „măreția dreptului” constă în faptul că „legile sunt interpretabile”.

Citat de A.M.Press, domnul Morar a afirmat joi, 28 martie 2013, că „se confundă data decretului de numire cu data numirii efective. Legea spune că devii incompatibil cu orice altă funcție în momentul numirii ca judecător. Momentul numirii este 9 iunie. Clar!” Numai că Decretul de numire din data de 25 martie 2013 zice că „domnul Daniel Marius Morar se numește în funcția de judecător la Curtea Constituțională pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 9 iunie 2013”. Scriind „începând cu...”, decretul prezidențial arată cât se poate de clar că se referă la data începerii exercitării funcției și nu la data numirii pe funcție, care nu poate fi alta decât cea de semnare a decretului de numire. Altfel, ar fi zis că, pe data de 9 iunie 2013, se numește... Dar nu a zis așa ceva.

De altfel, doamna Mona Pivniceru, aflată în aceiași situație de numire în funcția de judecător la Curtea Constituțională, și-a dat demisia din funcția de ministru al justiției exact la data numirii și nu la data ocupării funcției, aplicând și domnia sa același principiu al măreției dreptului prin interpretarea legii cum vrea fiecare.

Doar că, în fapt și în drept, nu se poate și într-un fel și în altul. Unul dintre cei doi interpreți ai legii o încalcă cu nerușinare. Întrebarea este care dintre ei este interpretul corect și care este infractorul?

Dacă aplicăm criteriul corectitudinii și cinstei demonstrate anterior, în activitatea de magistrat, vom constata că doamna Pivniceru are un trecut perfect, fără nicio pată, pe când domnul Morar a fost un procuror controversat, abuziv și, cel puțin într-o instanță, dovedit a fi incorect și chiar necinstit. Deci, pe baza acestui criteriu, doamna Pivniceru a aplicat corect legea, iar domnul Morar a încălcat-o. Clar?

Dacă aplicăm criteriul pregătirii și experienței juridice, doamna Pivniceru are o practică serioasă în domeniul juridic, de peste 30 de ani, ajungând la nivelul funcției de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, are două doctorate în drept și este autorul a peste 40 de lucrări teoretice și 60 de studii de drept. Domnul Morar are o experiență de 22 de ani ca procuror, este absolvent de facultate de drept și autorul a trei articole de specialitate, două publicate în buletinul parchetului general și unul în Revista de drept penal. Deci, atât teoretic cât și practic, doamna Pivniceru are argumente solide, teoretice și de experiență, în interpretarea corectă și profesională a oricărui text, pe când domnul Morar nu are asemenea argumente. Clar?

Dacă aplicăm criteriul independenței în gândire, doamna Pivniceru asta a făcut de-a lungul întregii sale cariere de magistrat, adică a judecat cu mintea domniei sale orice text ori caz a avut în lucru. Domnul Morar a fost ferit de un asemenea exercițiu, domnia sa fiind preocupat de mulțumirea celui care l-a pus și l-a susținut în funcție, oridecâteori a avut de judecat ceva. Așa a fost cazul cu interpretarea personală a tipului de imunitate de care se bucură președintele României, care, după mintea domnului Morar, nu poate fi trimis în judecată pentru nicio infracțiune comisă înainte sau pe timpul exercitării funcției, indiferent de caracterul acesteia, pentru că este președinte. Clar?

În aceste condiții, putem crede, ca profani în ale măreției dreptului, că doamna Pivniceru este cea care a interpretat corect legea, iar domnul Morar este cel care a încălcat-o. Din păcate, însă, în România în care nu domnește legea, credința noastră este complet lipsită de însemnătate. Ceea ce contează este doar ce decid șefii noștri, fie ei politici sau juridici. Iar ei decid după un singur criteriu: cheful fiecăruia. Și așa vor rămâne lucrurile, până când vom vrea noi să fie altfel.