duminică, 2 noiembrie 2014

Opinia votului

În ochii guvernanților români, indiferent de „culoarea” lor politică, singura opinie a publicului ce contează pentru ei este cea exprimată prin vot. Bineînțeles, acești guvernanți doresc să audă doar acea opinie ce le este favorabilă lor și, în consecință, fac tot posibilul ca orice altă opinie să nu poată fi exprimată, sau, dacă apucă totuși să fie făcută publică, măcar să nu fie auzită.


Cel puțin într-o situație, cea a referendumului de demitere a președintelui Băsescu Traian, din 2012, tăcerea electoratului, adică absența de la exprimarea opiniei sale prin vot, a fost interpretată aberant dar favorabil guvernantului vizat și a contat mai greu decât opinia exprimată prin vot a nu mai puțin de opt milioane de români, dintre care peste șapte milioane au fost clar împotriva aceluiași guvernant. Ceea ce ne face să credem că, în orice situație, inclusiv în cea a alegerilor prezidențiale, opinia celor ce nu se exprimă prin vot este interpretată în sensul care le face plăcere guvernanților.
Cu alte cuvinte, absența la vot se traduce prin faptul că absentul își dă acceptul său total și deplin politicienilor și politicilor acestora, indiferent de cât de păguboși sunt ei și ele, deși cei ce nu votează pot face asta având considerente personale dintre cele mai variate, cum ar fi neîncrederea în sistemul de votare, dezgustul față de subiectul politicii, dezinteresul față de guvernare, incapacitatea de a-și recunoaște propria lor valoare socială politică, și altele asemenea.
Ce vreau să spun? Cei ce nu votează se exprimă, totuși. Doar că ceea ce vor ei să spună prin tăcere este interpretat de cei ce guvernează după bunul lor plac. Singurul mod de interpretare corectă a opiniei cetățeanului este cea exprimată prin vot. Ca urmare, aceștia nu mai au dreptul să protesteze ori să fie nemulțumiți că opinia lor nu a fost înțeleasă în sensul dorit de ei.
Este ca și când o tânără tace atunci când i se propune ceva rușinos și, abia după ce este violată, află că tăcerea ei a fost interpretată ca acordul său pentru acea propunere rușinoasă.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu