Not on my watch

Not on my watch nu are traducere în limba română, pentru simplul fapt că românii nu au cunoscut niciodată vreo realitate pe care să o numească cu această sintagmă. Cultural, ea, sintagma, aparține națiilor de temerari, de exploratori, din aceia care au străbătut mările și întinderile Lumii, în echipe sau echipaje, unde, întotdeauna, era cineva de veghe, când ceilalți erau ocupați cu treburile expediției, ori se odihneau. Așa că, expresia asta s-ar traduce nu pe timpul când sunt eu de cart și ar avea sensul că eu veghez atât de bine, încât nimic nu se poate întâmpla rău, cât timp ține schimbul meu.

Desigur, sunt destui români care au călătorit pe mări și oceane, și care au făcut și de cart. Ei au simțit imensa responsabilitate pe care o aveau atunci, când întregul vas era pe mâinile lor. Dar noi, ca nație, nu suntem un neam de călători pe întinsele ape. Noi nu ne-am schimbat arhitectura, astfel încât cei rămași acasă să poată privi de pe geamul casei noastre cum ni se întorc navele în port, după ce am descoperit America, așa cum și-au schimbat-o națiile maritime prin excelență. Ca urmare, nu am preluat valoarea asta a veghii, între virtuțile naționale.

Așa că nici nu le cerem dregătorilor noștri să fie responsabili și să vegheze să ne meargă bine, cât timp ține schimbul lor la cârma Țării noastre. Și, dacă noi nu le cerem, ei, de capul lor, nici nu au avut vreodată de gând să fie responsabili, că responsabilitatea este grea, cere inteligență și morală/moralitate, și nu este răsplătită mai deloc.

De aceea, când, în România, ceva merge rău, ori se întâmplă vreo catastrofă, de murim cu zecile sau sutele, dacă nu cumva e război, ca să murim cu sutele de mii, noi ne apucăm să căutăm vinovații, dar niciodată nu vrem să știm cine ne sunt responsabilii. Ăia care trebuiau să vegheze ca să ne meargă bine, nu rău, ori să prevină vreo catastrofă, nu să fie acolo doar pentru a decreta doliu național.

De aceea, preferăm să ne solidarizăm cu victimele catastrofei și să le aprindem o lumânare, în loc să îi luăm pe cei care nu au vegheat cum trebuie de guler, pentru iresponsabilitatea lor. Vinovată sau întâmplătoare, nici nu ar trebui să conteze. Noi preferăm să facem marșuri ale tăcerii, ca să nu îi deranjăm sonor pe responsabilii ăștia, care se acoperă de hârtii făcute după legi tot de ei scrise.

Not on my watch mai înseamnă, pentru cei ce cunosc realitatea asta, și o promisiune, un angajament al celui care o formulează și care, prin această expresie, se situează în opoziție cu situația creată de cel care a eșuat nava al cărui parcurs trebuia să îl vegheze. Adică, dacă ar fi fost el în locul celuilalt, nu s-ar fi întâmplat așa ceva.

Acestea fiind zise, mă întreb câți români vor înțelege ceea ce zic eu mai departe, în acest text.

Dacă aș fi fost în locul președintelui României, domnul Klaus Iohannis, i-aș fi numit pe toți cei responsabili de catastrofa de la un club-bar-spectacol bucureștean, în care au murit zeci de tineri și alte zeci se zbat între viață și moarte, doar pentru că legile sunt strâmbe, imprecise, neaplicabile sau chiar mafiote. Morții carbonizați sunt morți și răniții sunt răniți doar pentru că cei ce trebuiau să vegheze ca asemenea spelunci să nu existe nu au vegheat. Ba, din contră, unii dintre ei s-au lăsat mituiți, având grijă ca o parte din mită să ajungă și la cei responsabili să îi controleze pe controlori, ca să fie toată lumea mulțumită și nimeni să nu sufere de foame.

Nu este treaba președintelui să ceară procurorului să investigheze cazul cu aplicație și celeritate. Nici să aștepte ca acest procuror să își facă ancheta și să găsească vinovații. Treaba președintelui este să se ia de responsabili. Care s-ar putea să nici nu aibă vreo vină penală.

Așa că, eu, dacă aș fi fost în locul domnului președinte, i-aș fi numit, cu nume, prenume și funcție, pe Ponta Victor, premierul care ține cartul României de mai bine de trei ani și jumătate, pe Oprea Gabriel, vicepremierul pentru ceva care nu există, deci nu are cum să fie responsabil, dar care este și ministrul de interne de mai bine de un an și jumătate, pe Oprescu Sorin, primarul general al Capitalei, care, chiar dacă este suspendat acum, este în funcție de aproape două mandate, precum și pe Popescu Cristian, poreclit Piedone, primarul Sectorului 4 din București.

Nici nu mă interesează dacă ei au luat șpagă, direct sau prin interpuși, de la cei cu afacerea barului transformat în sală de spectacol incinerant. Ori dacă au știut de existența acelui bar. Pentru că, chiar dacă nu ar fi știut nimic de bar, de spectacol, de artificii sau de altceva legat de pericolul pierderii atâtor vieți tinere și frumoase, ei sunt responsabili să știe că există asemenea capcane ale morții, că aceste capcane funcționează pe principiul că este mai ieftin să dai o mită decât să investești în protecția vieții și sănătății celor care vin să îți dea banul ca să se simtă și ei bine o oră sau două.

Ca să merg și mai departe, dacă aș fi fost în locul lui Ponta Victor, mi-aș fi dat deja demisia din funcția de premier. Nu pentru că aș fi vinovat de ceva, legat de incendiul criminal de vineri seara. Nu pentru că aș fi profitat de sistemul mafiot creat în jurul industriei spectacolelor din București. Nu pentru că, aproape sigur, cineva din cercul meu politic ar fi oferit protecție acestor organizatori de spectacole ucigătoare. Ci pentru că, în timpul mandatului meu, fie nu am știut că există un asemenea sistem, fie că am știut și am zis că, lasă, merge și așa.

Chestia asta cu rămasul în scaun, ca să iau măsuri de remediere a situației și de prevenire a unor asemenea catastrofe în viitor, nici nu mi-ar trece prin minte, pentru că eu, ca om responsabil ce sunt, știu că ar fi trebuit să iau măsurile astea înainte de catastrofă.

Cât despre Oprea, Oprescu și Popescu, aceștia ar trebui să fie discutați nu numai ca responsabili, dar și ca vinovați, pentru că este puțin probabil ca banul murdar din acest sistem mafiot să nu fi intrat și în buzunarele lor. Că doar de aia s-au zbătut ei să ajungă ceea ce au ajuns. Pentru banul ăla, nu pentru a veghea la bunăstarea cetățeanului.