miercuri, 24 februarie 2016

Premierul si fenomenul

Domnul premier Cioloș a participat astazi la o lansare de carte. Pe distanța de la mașina sa blindată și până la sala în care avea loc evenimentul, domnul premier a cerut reporterilor intimitate, în sensul ca să nu se mai îmbulzească peste domnia sa și să îi taie calea. Apoi, în sală, a ținut morțiș să facă parte din public și nu dintre cei implicați în lasarea de carte, cu scopul declarat ulterior de a nu-i lua autorului din vizibilitate. După care a făcut declarații presei.

Foto: click.ro

Premierul Cioloș a explicat publicului că a venit la lansarea aceea de carte, deoarece autorul este „un fenomen”, fără să explice însă în ce constă fenomenul respectiv. Așa că putem bănui că fenomenul ce l-a mișcat pe domnul premier de la treburile de stat și l-a adus la lansarea unei cărți se situează oriunde pe o scară de la faptul că e fenomenal ca autorul cărții lansate să fie nimeni altcineva decât un agent de poliție și până la faptul că agentul de poliție în cauză se pusese deja rău cu toți șefii lui, pe tema cum adică să scrie el cărți, dar, totuși, mai era și astăzi în funcție.
Pe undeva, pe la mijlocul acestei scări, s-ar situa ca fenomen și faptul că, în contextul scandalului declanșat de ideea că un agent de circulație este autor de carte, cel puțin un chestor de poliție a fost demascat că beneficia de un titlu de doctor în oarece științe, pe când lucrarea sa de doctorat și cartea aferentă arătau că omul plagiase din gros și cu totală nerușinare.
Asta, în eventualitatea că își scrisese singur lucrarea. Ceea ce este, totuși, greu de imaginat, în condițiile în care e de notorietate că doctorii români în științe, mai ales în „științe ale securității naționale”, nici măcar nu au citit ceea ce au publicat sub semnătura lor.
O altă posibilă definiție a fenomenului observat de premier ar fi că agentul nostru de poliție a devenit extrem de popular în rețelele de socializare online, unde a acumulat o cantitate impresionantă de like-uri. Ori, în regimul politic Iohannis, like-urile sunt mai importante decât voturile, iar voturile sunt mai importante decât oamenii. Cel puțin în domeniul comunicării în masă. Ceea ce îl face pe posesorul de like-uri very likeable, ca să ne exprimăm englezește. Sau, fenomenal, dacă ținem seama de franco-româna pe care o vorbește domnul Cioloș acasă la domnia sa.
Și, totuși, mergând la fenomenul respectiv și declarându-l fenomenal, domnul premier mai-mai că s-a transformat într-un fenomen el însuși.
Pentru că este de-a dreptul fenomenal că domnul Cioloș prezidează un guvern din care fac parte un anumit ministru de interne și un anumit ministru al educației naționale. Bineînțeles, cei doi miniștri sunt chiar mai fenomenali decât și-ar dori premierul.
Încă de la numirea sa, șeful tuturor polițiștilor, respectiv ministrul de interne, polițist el însuși, a fost acuzat public și cu dovezi irefutabile că nu este altceva decât un plagiator ordinar și că și-a obținut titlul de doctor în științe prin furt și înșelăciune. La rândul său, ministrul educației naționale a luat toate măsurile ca autoritățile abilitate, din subordinea lui, să nu poată să se pronunțe asupra acestei acuzații extrem de grave.
Și toate aste fenomene s-au petrecut, deoarece premierul promisese acuzatorilor că va lua măsurile ce se impun împotriva ministrului plagiator de la interne doar după ce se vor pronunța acele autorități. Așa că este de înțeles, chiar dacă nu este de acceptat, că bietele autorități fie nu sunt lăsate să se pronunțe, fie au fost desființate, reorganizate, sau re-echipate cu personal de ministrul de resort.
Deocamdată, nu știm dacă premierul Cioloș s-a dus la lansarea de carte a fenomenului fără să își dea seama că va ajunge să vorbească de funie în casa spânzuratului, cum se zice în popor. Adică, omul nu s-o fi gândit că, asociindu-se cu agentul de poliție care devoalase, incidental, ce-i drept, că șeful său face parte din categoria de doctori analfabeți din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională, ne va readuce nouă, publicului, în minte situația nerezolvată a întâiului polițist al Țării și a colegului său protector din guvern.
Așa cum nu știm nici dacă domnul Cioloș nu cumva s-a folosit de prilejul lansării de carte pentru a ne spune, sau a ne da un semnal, dacă ar fi să ne exprimăm așa cum vorbesc cei din domeniul securității naționale, că doar atât poate domnia sa să facă în materia aceasta spinoasă a doctoratelor furate și a cărților plagiate de cei care ar fi trebuit să fie primii care să impună ordinea în Țară.
Ăia fiind, de fapt, niște infractori bine protejați, de care nu se poate atinge nimeni. Nici măcar premierul.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu