Când copiii

Când copiii mor degeaba

Înveliți în valuri, în foc ori în moloz

Ultimul lor cuvânt e un zâmbet

Răspândit peste tot corpul lor mic

Ud, ars ori murdar.

Un zâmbet pentru că s-au așezat

În ape, în flăcări ori în ruine

Ca și când s-ar fi pregătit de culcare

În primul lor leagăn ori în ultima lor zi

Din pântecul mamei.

Nu o să găsiți niciodată vreun chip schimonosit

De ură, frică ori angoasă

La niciunul dintre foștii copii

Dați la televizor după ce nu mai sunt decât carne

Udă, arsă ori tocată.

Dați pe ecrane de prin locurile unde bărbații de stat

Stăpâni de mari puteri și de guverne

Își apără interesele lor vitale

Prin apa, focul și pământul

Asmuțite asupra popoarelor de copiii.

Bărbați aleși de propriile lor popoare

Să facă gesturi importante la butoanele

Ori să spună vorbe înțelepte la telefoanele

De la care pornesc toate proiectilele

Toate rachetele și toată moartea.

Bărbații ăștia de stat sunt mai puțini decât copiii

Pe care îi îneacă, îi prăjesc ori îi sufocă

Dar și mai mulți, aproape toți, sunt cei ce doar privesc

Cei ce se miră, se întristează ori apreciază

Cum știu de frumos să moară copiii...